tablou de bazalt

-suntem colonii de speranțe-

pe umeri îți cădeau pletele precum sălciile

stăteai goală în pat și admirai tabloul născut din răsărit

cereai o gură de apă o gură de foc

eu aveam doar guri de pământ și de aer

și ne împleteam răsuflările

ca două coloane mari de bazalt

-suntem doar arbori-

îți răspundeam privind tabloul din pat

ne trăgeam seva unul din ochii celuilalt

aveam pe carne fiecare imprimeu al sânilor tăi

și totul se rotea în inimă

precum două coloane de bazalt

-suntem ai nimănui-

alergam înfometați către stele

din șoaptele noastre

omenirea devenea un simplu tablou al apocalipsei

peste fiecare pătură de vise

treceam îmbrățișați

ca două coloane de bazalt

-suntem ai tuturor-

râdeam și te mușcam de umărul zgâriat

din noi se pescuiau visele ca dintr-un ocean

vedeam în fiecare un tablou pictat

pe două coloane de bazalt