negură

avem o rezistență ciudată a inimii

ne întoarcem în locuri vechi și cunoscute

unele devin un parc 

peste care ne trăgeam pătura de noapte bună

-cum veneau ciorile în picaj spre crengi-

unele devin o casă din care am luat tot

atunci când iernile mușcau din stele

și totul are propria lui tensiune din care îți feliezi amintiri

avem o rezistență ciudată a inimii

ne întoarcem în păcate noi și necunoscute

stăm și ambalăm tăcerea în mici bomboane fondante

unele sunt amare și ciobesc sufletul

-cât de cald era țipătul la 11 noaptea-

altele ne îndrăgostesc de piesa pe care juram să bem

și totul se rotește în serii mari

anuale

și sub pătura asta care îmi învelește oasele

îmi perforez pielea scoțând amintiri

le torn în cutii le arunc în lac

înainte de somn le privesc înecându-se

privesc lumina stinsă din ochii femeii de dincolo

naufragiez mereu pe același loc

atât de vechi și nou