folclor

se-aprind în ferestre lumânări

și satul se-ndoaie sub ploaie

am prin cărări numai noroaie în suflet

și stele oprite și ochi tremurați

cumva

din fiecare particulă de rugăciune

formez sunete de viori

și ascult doine

fluiere mirosind a tăciune și dor

și frunzele se apleacă spre prispă și tac

am prin priviri numai cuvinte sugrumate

iar lacrimile se împlântă prin riduri

exact ca o sapă în pământ

privesc cerul ca un veritabil spectacol

îmi suflec mânecile și golesc primul pahar

în corpul meu

amarul se învârte în hore mari cu visele

prin praful depus peste inimă

un scripcar stinge sentimentele în corzi

se-aprind în orizonturi lumânări

și sufletul mi se îndoaie prin ploaie

și în toate ridurile astea apărute ca la un priveghi

sunetul devine o horă spartă-n canoane

când stelele sunt pornite

și doinele mustesc a ochi tremurați