drace, pe coperți se modificau pomii,
își prindeau rădăcini în doza zilnică de droguri
vândute pe sub mână, pe sub injecție,
el avea ochii cenușii, seringile rămâneau prinse în draperii
ca semne de revoltă împotriva vieții,
a camerei de sanatoriu,
se așeza la masa de plastic pe care era lipită
gumă de mestecat vândută la metru,
începea să-și dicteze gândurile sub formă de fluturi
decapitați, cu aripile albe.
se-ntindea în patul tăiat, avea fruntea
pansată cu foițe de sudoare și dezgust,
din bolul cu supă vărsat la intrare începuseră să iasă muște,
aveau aripile lipicioase și calde
precum sărutul mamei de care cu greu își aducea aminte,
el scăpa o lacrimă și-un murmur,
înjurătură înfundată,
nimeni nu înțelegea tăcerea lui,
în colț începuse să picteze fața lui Dumnezeu,
fiecare nouă zi ștergea pielea de ieri
precum un vânt aruncat în deșert, haotic.
acum stătea singur,
în suflet i se eliberaseră toxinele,
venele îi erau tuburi de metrou, goale,
atenție, se-nchid ușile inimii,
avea în piept un număr cu șapte cifre scrijelite,
pe lângă degetele mâinii stângi cu care rula
întreaga lume arsă
se strângeau petale de narcise,
pictura lui începuse să plângă
și mama, mama nu-i aici,
a rămas doar crucea de la groapă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu