introspecție

când îmi deschid porțile inimii

mă scufund în negru

trăiesc din păcate citesc vechile scrisori

îmi bubuie flashback-urile în creier

îmi sparg visele adulmecând mirosul tău

fac cumpăna între timp și viață

pe fundal

aceleași note muzicale cu siluete străvezii

când îmi deschid palmele crestate în lotuși

de sub piele și unghii se năpustesc culori

și fiecare înseamnă un pas înainte

un stâng un drept un stâng

un târâit de bocanci prin zăpadă

când soarele se înalță doar să mimeze ziua

din mine se înalță trecutul ca o stafie

când îmi închid pleoapele

îmi pipăi netrăirea ca pe un tablou

simt ritmul liniștea frustrarea

nu ne simt pe noi sau poate nu simt sentimentul

noaptea

îmi împachetez salvarea privind lumea 

din spatele geamului zoit cu fum

când îmi închid porțile inimii

din mine se varsă râuri și rânduri 

le fac loc printre vechile scrisori

printre stafiile încălțate cu bocanci colorați 

uneori

mângâi urma asta de trecut

atunci când flashback-urile îmi năruie creierul