azi nu sunt pregătit de alb

 
 cândva ziceai că îți e dor de mine
 sau poate îți era doar dor de norii fantastici
 iviți pe  cerul lăsat ca o lacrimă de dumnezeu
 dumnezeu nu plânge sau râde sau înjură
 azi
 lasă-mă să înjur
 să mănânc fiecare bob de pământ
 și să mestec nervii durerea
 naivitatea însăși
 tu mi-apari pe fiecare centimetru de sticlă
 înghit ultimul pahar de vin
 e alb și gâtul îmi cere apă
 sau salivă rămasă sub ultima unghie a lui septembrie
 azi e octombrie
 deci lasă-mă să respir
 prima gură de aer închisă din borcan
 m-am chinuit doi ani să aud
 și ultima frunză rămasă pe poteci
 azi nu mai vreau
 azi nu.
 
 și astăzi îmi zici că mă iubești
 ți-am înțeles ultima bucată de suflet
 deschid robinetul cu vise
 și mă arunc sub potopul de imagini
 m-au lovit în cap toate
 dar absolut toate greșelile dintre noi
 le țin acolo
 închise în mine
 ca un seif lăsat în plin deșert
 kilimadjaro e un simplu pas
 m-am cățărat atât de sus
 încât timpul îngheață și lasă ceasul
 să se dea înapoi
 dar tu
 tu astăzi îmi spui că mă iubești
 de ce timpul nu funcționează invers?
 
 și poate mâine
 după ce dorm cu ochii închiși spre ursa mare
 o să îți zic același lucru
 dar azi
 azi nu sunt pregătit de viață
 azi vreau să rămân în placenta femeii pline de alcool
 m-agat cu degetele rămase uscate
 și tot sângele mi se opune
 azi nu
 azi mai vreau să stau la căldură
 mamă