primul om

 
 mi-am pus sufletul în borcan
 asta după ce l-am spălat de fiecare crimă comisă
 am înfiletat capacul până când sticla
 a refuzat să mai țipe a gol
 știam că am o grămadă de timp acum
 să-mi pun viața în ordine
 să las fiecare scoică să cresteze pe sânii tăi
 ultime cuvinte aruncate sub valuri
 mâine miroase a negru
 deja e octombrie și cerul mugește a ploaie
 pe acoperiș
 luna e beată
 noi doi ne întindem cutele de piele.
 
 între timp
 am prins licurici de zi
 mi-am agățat ultimul vis de aripile lor
 doi dintre ei sunt tăcuți zboară doar în cerc
 pătratul e învelit în staniol
 și în borcanul lăsat pe verandă
 taci acum
 ține-mă de mână rămâi aici
 de ce ești aici
 acum
 mereu
 
 sufletul meu putrezește la soare
 s-au desprins din el păcate lumânări tămâie
 primele sărutări ultimele înghițituri de vodcă
 a doua zi de muncă la câmp
 și nimic
 nimic nu îi oprește descompunerea
 licuricii au început să plângă
 coboară pe capac
 leagă visul meu șchiop
 iar el se sparge în două
 patru opt șaisprezece
 trezeci și două de celule topite
 îți dau ție borcanul
 cu un suflet gol
 
 am rămas fără nimic
 mă simt învins și reciclez întruna sângele
 pozele mă absorb în timp
 am fost acolo
 știu fiecare bucată din trecut
 clișeele mi se par cuvinte și lucruri și imagini mari
 noiembrie va cunoaște
 primul om închis într-un borcan