bol

diseară

când soarele apune

echilibrul se transformă în stropii de vin prelinși pe pahar

în mugurii copacilor înghețați în iarna de după primăvară

în cheile învârtite pe degetul arătător

-poziția aia clasică de gangsteri la colț de bloc-

diseară

când sufletul se întinde în trup ca o pisică abia trezită din somn

se fac frumoși toți fluturii ăștia de zăpadă

și printre ei se văd raze de soare

ca o filmare slow-motion într-o pădure la răsărit

-eram doar noi doi în sala de cinema-

diseară

când vântul tace printre betoane

lumânările continuă să ardă a speranță

spre cer cresc rugile precum un copac babel

și îngerii îl împodobesc cu pene și aur

și sângele domnului devine beteală

diseară

când vocile caută buze

echilibrul se-așterne peste cărnuri ca o cuvertură

și totul renaște sub clipe și dor

și vise trunchiate și fericire și durere

și glas de copil și urlet de bătrân

în bolul ăsta se-amestecă viitorul și trecutul

în bolul ăsta

ne trăim