"Mi-e dor de tine mamă...
Ce trebuie să fac să te mai văd măcar o dată lângă mine mamă?”
Alecu Dumitru
nu
azi nu mi-am pierdut mama
cerul plânge doar pentru sălbaticii din partea cealaltă a pământului
s-a crăpat de ziuă și singurul cuvânt rămas pe o scândură
ne leagă memoriile
închinate la poze.
nu
azi nu am mai căutat lumina
am trimis-o pe toată în vârful lumânării aprinse
creionez scrisul mamei undeva sus lângă suflet
mi-era dor
de mâinile ei calde
nu
astăzi încerc să locuiesc în camera ei
pomii se apleacă până la vârfurile mele
te aud de dincolo de șuierături
închid un ochi și privesc trecutul cu jumătate de normă
partea plină optimismul fericirea
dar au dispărut lacrimile și bocetele oamenilor
le-ai luat cu tine în singura odaie întunecată
ca pe o ultimă amintire
mirosind a viață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu