mă declar susţinător al apusului
la două noaptea nu se mai vorbeşte se simte
se pipăie toate coastele sudate în stern
un singur ochi rămâne deschis
precum un felinar pâlpâind sentimente
florile din glastra ciobită oftează
în acelaşi ritm al claxoanelor devenite maşini de vise
devin dizident al zilei
între pleoape am prins ultima rămăşiţă de stele
tot universul s-a scurtcircuitat cu buze
în golul fiinţei şi trupului meu
las omizile să devină fluturi carnivori
un şobolan îşi poartă boala din pagină de carte în pagină
de viaţă
un drog se revarsă strălucitor prin vene
clipesc ca ultimul supravieţuitor din Auschwitz
o secundă cioplesc realitatea
şi-atunci
un ghem de sârmă ghimpată
se rostogoleşte pe piele
sunt invadate construcţii babiloniene
regele roşu închide servieta cu mirosul caiselor
mă acuz de naivitate împingând cu degetul un minutar
inexistent
până la ora două noaptea
atunci când sufletul tace şi simte
Cuvintele tale devin crisalide. :) Sensibil, dar cu forta.
RăspundețiȘtergere