cămăşi fugare

să nu vii la mine întorcând privirile din urmă
eu sunt întins pe băncile de fier forjat
uite
o să se lumineze tu ai rămas la fel de frumoasă
trenul cu tine plecând se duce se tot duce
în palmă mi-au rămas scoici
două capace de la sticlele de bere pe care le scorojeai cu unghia
se prelingeau ojele albastre roşii verzi galbene
puloverul tricotat cu două mâţe negre se mula tot mai mult pe spatele tău
sunt imagini apărute ca un ultim fum de ţigară tras cu nesaţ
şi expirat într-o iarnă mult prea rece şi mult prea lungă

mi-am notat pe toate cărţile de tarot
desene extreme cu mult parfum de trandafir
himerele ieşite din visele mele torc prin buza crăpată a vântului
gara e pustie coloanele sunt pietre reci şi mâzgălite cu buze trandafirii
ale tale au dispărut undeva pe spatele meu
de acolo primesc mereu mesaje S.O.S
le-am căutat cu lumânarea în fiecare noapte a Sfântului Andrei
vertebrele trosneau oasele îmi deveneau umbre ale celui care am fost
mă priveai îmbrăcată cu toate dar absolut toate cămăşile mele
lumina era stinsă şi pisicile din pulover deveneau reale
se jucau printre sâni
melodiile lui Tom Waits curgeau prin fiecare centimetru de carne
de cameră de ciorapi de frunză de vin

de nu vii mâine
eu am să aştept aici
pe băncile din fier forjat printre porumbei şi sticle goale de băutură
vântul s-a-nteţit fuge de nebun după trenul roşu
i-am dat un capac din cele două
scoicile le păstrez pentru ceasul rămas neîntors
poate timpul ne ocolea pentru totdeauna.