scrisoare de rămas bun

 
 mă umbreai cu cenușa ta
 avea un gust stătut și greu
 simțeam prin venele inimii
 mușcături de animal ucis
 sufeream amândoi
 eu în spital cu mâna pe cartușieră
 tu în brațele îngerului criminal
 totul se spărgea în jur
 ca-n oglinzile bunicilor,
 
 lovesc aerul cu unele cuvinte
 durerea-mi sfâșie coastele
 de la gloanțele mitralierei vechi
 erai pe punctul de a rupe scrisori
 slovele mele miroseau a negru și moarte
 chiar și pe patul de spital
 mă gândeam la un cuvânt anume
 pentru o reîntâlnire.
 
 stiloul scrie pe mine
 am început să am încredere în Dumnezeu
 și sfinții miros a tămâie albă
 erau toți camarazii mei fluturând un steag
 ridicat pe crestele bărbii și ploii
 îi împingeam din spate cu mâinile
 pline roșii tăiate
 toți urlau spre tine
 ca la o redută de încredere.
 
 închid un ochi răsuflu greu
 pe umeri mi-așez trâmbița și apa
 lipesc plicul învelit în cerneală
 rămas bun fața
 eu mă întorc la moarte.