știi că te iubeam până țipau prin mine flăcările raiului
aveai sub tălpi puloverul meu ponosit
stăteai în fața șemineului pictat
dacă aș fi avut unul
l-aș fi aprins cu un chibrit de sânge
tu ai fi căzut sub o idee de bonsai
crescut în palmele mele
miraj roșu tăiat
peste cearceaful împachetat cu stângăcie.
rătăceai prin gâtul meu
auzeam cum îmi sărutai traheea
coborai în plămâni și te respirăm zgomotos
închideam ochii să nu te mai vadă nimeni
tu nu ai trăit cu frica în suflet
călcai pe cadavre cu pantofii maro
și ele începeau să țipe
erai din alte săpături în piatră
hieroglif necunoscut al vieții.
rămâne acum doar pustiul
am înghițit praf și alge
răsăritul sună mai încet fără tine
camera se închide în ea
dădeai aer și apă
pământ și foc
și zâmbet și durere
cioplesc în perete doar poze
nori cuvinte lovite cu fum
amprentele din pielea mea
m-am tratat destul cu gândul tău
știi lucrul important
înghit pastile amare și albastre
ochi plânși din sunetul mării
revărsate în galoșii mei albi
retușez foile
și țip.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu