fatal
îmi văd semințiile călcând prin bărăgan
dezavuez imaginea și o las benevol
să alunece printre miile de gânduri
unele sunt închise într-o raniță
alături de flinta folosită ultima dată
atunci când am împușcat inima
-ce frumos curgeau sentimentele aburinde-
altele încă dansează prin galaxia asta de trăiri
ca într-un cadril al imperiozității
în care ne vârâm albul ochilor
și îl pictăm în milioane de cuvinte
diligența asta de sentimente dus-întors
îmi clătește palmele și mă lasă cu zâmbetul șters
privesc spre necunoscut ca spre ultima criză apoplectică
îmi pierd mereu câte un strop de suflet
în ultima perioadă
am început să pierd numărătoarea
mai ales a pozelor când noi ne zâmbeam spre eternitate
și sub soarele de noiembrie
atunci când liniștea se naște în ceață
simt în inimă cum bubuie cârduri mari de imagini
le las să iasă și să crească
să ciugulească din oasele mele
pe fiecare coastă plantată în ciocul lor
curge venin și apă sărată
și zeci de proiecții transformate în litri de alcool
zâmbete ascunzând o față plângând
nopți învelite în draperiile alea
care și acum miros a tine
și atât
fatal
îmi văd seminția revenind în caverne
întoarcerea la întuneric devine un dos de palmă
un zgomot de inimă frântă
o singură sferă
în care lumina devine difuză
și roșie
și în mijloc
este un lac secătuit de sentimente
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu