apofenie

-jam session cu Simona Toma-

când eram mic

priveam coropișnițele făcând găuri mari în pământ

se ascundeau acolo de urgia fiecărei zile

în întuneric

pășesc în trecut ca pe un eșafod

am cu mine lexiconul cu fiecare trăire

ghidonul cu farul spart de la bicicleta verde

sfoara prinsă de mijloc

și toate sclipirile luceafărului apărut la apus

ciudat că e prima dată după ani

în care adorm pe spate privind spre tavan

în ultimele zeci de luni

stăteam pe burtă ca și cand aș fi ținut în mine toată durerea

închideam între pleope juliturile din inimă

nămolul scurs dintre buzele alea pline de văpăi

sau melodiile pe care dansam desculț

prin lucerna abia cosită

și sub calendarul ăsta spre naștere

în care zilele cad precum tulele casei părintești

îmi țin respirația numărând nimicul

iar când mă întorc în fiecare dimineață

din groapa aflată între cearceaful gol pe o parte

și noptiera mânjită cu poze fără culori

îmi amintesc brusc de speranța

cu care am venit în lume

aceea de a-mi urni inima

să mai bată în plus măcar o dată

acum când sunt mare 

visez pe dos și privesc înapoi

caut luceafărul la răsărit și viitorul în palmele albe ca varul

aștept două mâini necunoscute să se ascundă-n ele 

să-și facă loc în carne ca o coropișniță prin pământ

să mă prindă de inimă și să rămână acolo

îmi țin respirația adunând așteptarea și numărând totul 

undeva

o bicicletă verde prinde viteză