călătorie

din lutul ei mi-am făcut o galaxie

supraviețuiam sorbind spațiul dintre coaste

vedeam prin el octombrie și o inimă bătând

cumva

sunetele se subțiau până la un fluierat nomad

printr-o pădure de sentimente

din lutul ei am migrat către viață 

am în spinare fiecare declarație de dragoste pictată pe cer

pe coapse pe urechi pe buze 

pe ochii care priveau răsăritul sorbind din cafea

și marea era un zbucium plin cu vise

am în spinare toți pixelii din pozele ei

alea în care râdea zâmbind printre flori

alea în care plângea odată cu ploaia

alea în care pășea fluierând 

printr-o pădure de sentimente

aici și acum

lumea e o planetă infertilă

în care soarele a rămas fără galaxie și fără planete

în care sunetele devin tăceri 

în care declarațiile de dragoste se pictează doar pe foi

în care pixelii colorează oameni necunoscuți 

și lutul ei a devenit doar un praf 

printr-o pădure de sentimente