sunt o ființă tristă cu flashback-uri.

 versurile de aici respiră prin ele
 oferă oxigen perfect mai perfect decât dacă ai planta
 un pom în propria cameră sau în propriul plămân
 lumea fumează prea mult creații expirate
 tot aerul miroase a cadavru lăsat în genunchi
 am rămas eu și scrisoarea neterminată
 neîncepută neștiută
 simt membrele roase
 doi șobolani se plimbă peste cărțile de vizită
 praful a înghițit toate florile
 curg petale curg frunze curg ghivece
 pământul se înconjoară cu propria salivă
 și noi
 oamenii
 suntem bășicile sparte la întâlnirea cu cerul

 versurile de aici sunt goale
 au ecouri nelimitate lovite
 de zidul dintre a și b
 sau a și c ori d ori z
 plesnesc în capul meu cu singurele note muzicale
 auzite în nopțile pierdute cu sticla de vodcă
 erau mi-uri răgușite
 răsturnate
 învârtite sub limbă sub buric
 sub clarul de lună rămas liber pe banda stângă
 circulăm haotic spre moarte
 trecem prin tunele de versuri și versuri și cuvinte
 claxoanele înghit sunetul
 aud alb

 versurile de aici sunt simple flashback-uri
 pocnituri de imagini ca petele din fotografii
 nuduri închise sub semnături anonime
 toate degetele se înfășoară în cruste
 și macină macină macină
 frământă fiecare existentă din litere
 golesc paharul pe pământ
 morții au voie să bea vodca filtrată de pietre
 pământ rădăcini de cruci existențiale
 privesc toamna în ochi
 pe versuri se așterne grena-ul
 mă-nchid în căușul palmelor
 sunt minusculul punct
 de sfârșit.