Miroase a must acru, sarat si statut,
A toamna, si ploua-n interiorul gandului meu,
Iar frunzele inimii s-au lasat purtate
De un tipat de vant.
Mi-am ridicat privirea inecata in lacrimi
Si am soptit printre buze si suieraturi
Un "Te iubesc!" marsav,
Ramas suspendat in cercul de foc
Al noptilor trecute
Cand imi pasa de sufletul tau
Prefacut in bucati de carbune si scrum.
Imi iau umbrela si paltonul din cuier
Si plec,
Plimbandu-ma
Prin ploaia din interiorul sufletului meu.
ohhh....ce nostalgica am devenit, adierea de inceput a toamnei cu ale ei palme de vant adus de cine-stie unde ma emotioneaza mereu....ce romantica sunt acum ;))
RăspundețiȘtergereÎmi place enorm aroma toamnei, culorile și gustul ei...
RăspundețiȘtergere"Toamna iti castiga sufletul intru totul prin apelul ei mut la compasiune fata de descompunerea ei."
RăspundețiȘtergerefrumoasa poezie:X esti foarte talentat.
si ploua cu frunze in zarea albastra
RăspundețiȘtergereauriul clipelor aduc miros de amintiri
vara trece in saptele luni mai
iar cu capul sus pasim in toamna si in viata vietii in vag.