Gelozia sau arta de a te autodistruge

Ma inseala? Cui ii scrie mesaj? De ce vorbeste in soapta? Pe unde umbla?

Intrebari fara raspuns, rostite in ecoul mintii. Intrebari la care neuronii gasesc cele mai bizare raspunsuri. Asta deoarece invatam sa iubim prima oara cu inima si abia apoi supunem creierul acestei dureri dulci.

Cand iubim prima oara, suntem bombardati, alertati de toate aceste intrebari. Cautam raspunsuri intr-un castel de minciuni. Ne amaram singuri cu motive stupide, schitate in rama prostiei. Suntem prosti pentru ca le dam si crezare. Din moment ce incepem sa le credem, pornim intr-o calatarie spre distrugerea unei relatii. Devenim demolatori de fundatii, de baze de inimi indragostite. Aprindem fitilul ce arde pana cand devenim o explozie de prostie.

Cineva vine mereu langa noi si ne spune ca gresim. Gresim si totusi continuam sa facem dupa cum credem noi, cu subiectivismul nostru

Trecem prea repede prin viata ca sa ne mai gandim sa fim obiectivi. O greseala fatala, mai ales pentru acei care incearca sa iubeasca.

Daca o iubesti, sau daca il iubesti, ai incredere in el sau in ea. Altfel, o sa pierzi persoana iubita. Si daca nu esti pregatit pentru acest final, vei suferi, vei plange, vei plange, vei plange...

Vei tipa!

Si pe urma nu vei mai sti nimic. Doar vei regreta.

Si apoi, cu ochii umflati, te vei aseza pe pat, vei privi pozele cu voi doi, vei privi scaunul acela pustiu acum, unde ea se aseza in fiecare dimineata si isi bea cafeaua. Iti vei musca buzele, vei strange genunchii la piept si vei plange...