zilnică

o să îţi iau toate hainele la rând şi o să dorm cu ele

până când pe pielea mea se va impregna conturul cărnii tale

cam aşa îmi spunea  având ochii închişi

astăzi nu am chef să scriu am doar chef să-mi aduc aminte

în pumnul stâng au crescut zeci de vene clocotind a alcool

printre cearceafuri zăresc umbre tocite

e aerul cald şi închis deschid un geam

prin colţul camerei rupt spre lume

descopăr lumină zgomot propriile-mi sentimente

un cuib de berze a apărut pe stâlpul scorojit

între filele cărţilor deschise la plecarea ei

fluturii canibali şi-au împrăştiat iubirea

o larvă se-agaţă de tocul umărului

şi pică noaptea spre alb

sunetele se unduiesc ca o simplă fanfară de dor

am obosit să strâng la piept aceeaşi cămaşă

din palma dreaptă curg pete scrijelite pe fiecare centimetru

o bufniţă stă pe craca arterei şi cântă

dumnezeule mare

am început să tremur privind partea de zid goală

e-o poveste acolo

nescrisă neapărută netrăită nevăzută

privesc în gol îmi termin ţigara aruncând-o spre pisică neagră

o cruce e legată de piciorul meu

şi-o târâi pe toată podeaua asta umflată de lacrimi

larva e acum un cocon dur şi mucegăit muşcând tare

mai tare mai tare

mă doare spatele gol

un răsărit se pierde spre apus

am ochii scoşi din orbite şi roşii ca pielea unui drac

pe feţele de pernă sunt aşezate petale de crin

cocoşii îşi cântă mântuirea prin cotloanele de beton

parcă toate ceasurile din lume se adună în camera mea

a ta a noastră a sfinţilor din noi

mă ridic din pat la zece fără tine şi privesc fluturele chior

un fâlfâit de aripi grena parcurge distanţele dintre ieri şi azi

în cămaşa pe care spuneai că nu o s-o pierzi

s-au răsfirat pete de praf şi larve noi

 un clopot se aude la biserica din colţ

privesc forma norilor din lumină

e-o zi frumoasă de moarte

îmbrăcat în amintirea ta.