e 11:49 undeva

şi dacă nu însemn nimic pentru tine

am să stau cocoţat pe balustrada venelor

sub picioarele pisicii gri am simţit ura fiecărei celule

prin umerii tăi muşcaţi ca două mere părguite se întâlneau drumuri şi oase

crengile pocneau a flori şi frunze abia pictate

încă îmi suflai peste ceafă şi tot trupul meu îţi absorbea parfumul

acum stau aşezat turceşte pe fotoliul alb

m-am transformat într-o sculptură crăpată de buze

două fulgere creionează cerul mirosind a ploaie

şi dacă tot viitorul miroase a rânced

de ce să mai sperăm la noi şi noi dureri

geamul e deschis spre greşeli întortocheate

dumnezeu doarme cu sticluţele de suflet lângă el

iertările sunt opace grena şi dure

tunetele încă se simt pe timpanul meu în care sunt înfipte cuţite

mă scufund în sticle pline de alcool

renunţ să te caut să te mai caut

e 11:49 undeva

şi vieţile îşi urmează cursul normal

.........................................................................................................................................

a doua zi

pe prima pagină a sunetelor

saxofoanele sună toţi sinucigaşii să se adune la apel

printre ei

un om scheletic păşeşte calm

are venele tăiate cu unghiile

din piept îi curg nerostirile mocnite

pocnind a flori şi frunze abia pictate