Oamenii si riscurile

Oamenii sunt facuti pentru a-si asuma riscuri. Nu conteaza, ele pot fi mari, pot fi mici, tot riscuri se numesc.
Ne nastem cuprinsi de frenetismul vietii, pana cand ne dam seama, din prostie, despre asumarea riscurilor. Spun din prostie deoarece nimeni nu e atat de destept incat sa se gandeasca dinainte la acest lucru. Trebuie sa suferim ca sa avem parte de ceva bun in momentele petrecute sublim in viata noastra. Renuntam atat de usor la fericirea noastra incat atunci cand trebuie sa ne aducem aminte de ea, o evocam cu melancolie.
Viata noastra devine din ce in in ce mai terna, mai anosta. Culorile, de fapt culoarea pe care o stim este griul. Albul si negrul nu se pun la socoteala. Unde sunt clipele colorate de riscurile asumate? Unde sunt momentele cand, beat de fericire (a devenit si expresia asta un cliseu banal) stai in bratele persoanei dragi, o privesti in ochi si ii spui ca vei ramane pentru totdeauna al ei. Este o minciuna care ne aduce atat de aproape de risc. Stim cu totii ca iubirea totala, absoluta, abisala este din ce in ce mai greu de gasit, insa asumandu-ne riscul sa credem ca am descoperit-o, viata noastra e mai speciala.
Vreau sa imi asum atatea riscuri vara asta, incat inima mea sa faca infarct de cat de mult voi trai clipele ultimei veri ca licean si prima vara ca student.

Ma tii de mana ca sa pasim amandoi in mare?
E ceasul 00:00.
Momentul ideal pentru un nou risc!



Asculta mai multe audio Muzica