Vis?

E clar. Sunt obosit. Atat de obosit incat adorm mereu si am mereu acelasi vis. Cu tine, tinandu-te de mana. E ciudat. Fata ta nu o recunosc, dar stiu ca esti tu. Ceva din mine imi spune asta. Nici mana ta nu o mai recunosc. Si totusi ii simt finetea si caldura iubirii tale. Obrazul tau e diferit. Totusi vad prin acea diferenta acelasi loc pe care l-am sarutat de atatea ori. Buzele iti sunt imbatranite, crapate. Sa fie de la iarna care ne inconjoara? Sa fie de la expunerea acestui vis intr-un univers in care suntem batrani?
E atat de vaga imaginea ta. Si totusi te simt langa mine. Iti simt parfumul si iti simt privirea. Iar privirea ta ma incalzeste in suflet. Sau poate in inima? E greu sa imi despart sufletul de bataia inimii. E atat de greu incat daca le-as desparti o secunda, sufletul meu ar muri. Nu inima. Ci sufletul. El, care nu poate sa moara, trece in nefiinta. Se destrama.
Visul meu inainteaza pe propria lui cale. E ca un ghem care se tot invarte, pana cand firul trece printr-un cutit. Atunci se rupe. E taiat. Si cand adorm iar, visul meu o ia de la capat, pana in acelasi loc. Ciudat. Ma trezesc iar si iar. Si iar incep visul, intr-o cautare continua. Pana adorm, ascult asta:

Guns'N'Roses - Street of Dreams
Asculta mai multe audio Muzica