dor de ducă

cea care râde e fata culcată în iarbă
Nina zâmbește privind spre munți
in mintea mea e un dor de ducă și pietre
la începutul ăsta de vară închid ochii și sper
caut prin minte toate imaginile cu femeia urcată pe pietre
stau între cearceafurile abia spălate
toate miros și acum a bujori de munte și rășină
am sufletul legat acum de cort și bocanci și rucsac
pe munte primesc libertatea și frumusețea la modul absolut
iar dintre firele de iarbă
Nina răsare ca o brânduşă

aici
pe vârf de munte
greierii uită să nu mai cânte
stăm îmbrățișați între toate rocile ascuțite
vântul ne șuieră prin toți porii
ascultăm infinitul bușit în nori
printre picăturile de rouă
ne simțim ca ultimii oameni ce trăiesc pe planeta Pământ
sorbim ceaiul fierbinte și imaginea răsăritului
Nina se întinde printre pietre
ca un singur râu aflat peste umanitate
din palmele ei cresc rădăcini și sunete și munți
în ochii ei se văd pădurile și florile de colț
acum respir

și sper
Nina mă leagă de munți și de cort și de trasee
de libertatea ireală în care respiri fericirea și calmul
stăm cu palmele lipite
în această vară cucerim orizontul.