miercuri, 20 ianuarie 2010

Pantofii rosii si cartea pierduta


Ai zarit-o doar o clipa. Ai apucat sa ii vezi doar ochii, acei ochi caprui si mari pe care ii visezi in fiecare noapte, sa ii vezi mana micuta ce tinea in ea o carte galbena, fara nici o litera pe ea. Ai apucat sa ii vezi pantofii aceia rosii ce contrastau puternic cu albul zapezii. Apoi, totul s-a terminat, ca intr-un vis fara inceput si fara sfarsit.
De atunci, speri in fiecare zi sa o mai zaresti, sa te duci la ea si sa o apuci de mainile ei mici, sa o intrebi pe nerasuflate cum se numeste si pentru ce motiv a aparut in fata ochilor tai. Sa ii simti parfumul si sa il memorezi. Sa o saruti.
O vezi intr-o zi urcand intr-un autobuz. E ea! Sigur e ea! Si atunci incepi sa fugi de nebun, rugandu-te ca soferul sa nu inchida usile. Prinzi autobuzul. Te asezi nelinistit langa ea. In imaginatia ta, intrebarile tale erau puse deja. In realitate, nodul din gat se dovedea mai puternic decat credeai. Pana cand, Ea te intreaba, cu un glas usor stins:
-Ai fugit mult, nu-i asa?
Surprins, nu ai timp sa ii raspunzi la intrebare. In lupta ta cu gandurile, vocea ei te-a luat pe nepregatite. Si atunci o intrebi:
-Cum te numesti? Cati ani ai? De ce nu ma lasi in pace?
-Cum adica nu te las in pace?
-De cand te-am vazut, doar la tine ma gandesc. Te vad mereu in minte si nu pot sa te uit.
-Domnule, eu nu am gresit cu nimic...
Dar nu mai apuca sa termine propozitia. O saruti ca un hot, repede. Profiti de faptul ca autobuzul e oprit in statie si cobori in viteza. Ea se uita pe geam si spune:
-Esti un prost! Si mie imi placea de tine.
Peste 3 zile, cautand in biblioteca, dai peste cartea fetei cu pantofii rosii. Incepi sa o rasfoiesti. Dar totul este alb. Doar pe ultima pagina este scris, intr-un colt, cu cifre marunte, un numar de telefon. Il notezi si astepti frenetic sa raspunda cineva. Deodata, in ureche, cuvintele se izbesc de timpan si formeaza acelasi glas stins. O intrebi daca nu cumva a pierdut o agenda galbena. Raspunsul ei este afirmativ. Ii ceri adresa si te duci sa o inapoiezi. Cand deschide usa si te zareste, este mirata. Te intreaba cum ai ajuns sa gasesti acea agenda. Ii spui ca ai gasit-o la biblioteca si ca poate uitase de ea.
In timp ce iti bei cafeaua, ea iti marturiseste ca te iubeste. Radeti impreuna cand va amintiti de intamplarea din autobuz. Apoi va sarutati, privindu-va in ochi...

Vasile Seicaru - Romanta Intre Doua Trenuri
Asculta mai multe audio Muzica

8 comentarii:

  1. Sper ca vei aduce articolul si la revista :o3 Imi place foarte mult :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Superb postul. Dacă am ști mereu când e momentul potrivit să facem următorul pas...Îți doresc multă inspirație în continuare.

    RăspundețiȘtergere
  3. La inceput avea ochii albastri, sau poate doar imi amintesc eu gresit ~:>

    RăspundețiȘtergere
  4. Postarea asta chiar e superba. Si e foarte interesanta chiar. Se pare ca agenda galbena a fost obiectul care v-a unit :)

    RăspundețiȘtergere
  5. povesti in autobuz...
    am si eu una.
    felicitari. minunat.

    RăspundețiȘtergere
  6. foarte frumos.
    imi plac povestile cu final fericit.pacat k ale mele ies intodeauna triste...

    RăspundețiȘtergere
  7. radule asta e epica...e de film sa moara masa....dar asa ceva e cam imposibil:))...ma bucur ca tu ai ramas pe trippul tau in lumea viselor:D....mi*e dor de moaca ta bai asta:|

    RăspundețiȘtergere
  8. De ce nu ai zis nimic de atunci?

    RăspundețiȘtergere